EXCLUSIV / George Bădescu, Asociația Marilor Rețele Comerciale: Principalele priorități pe perioada stării de alertă au fost asigurarea produselor la raft și menținerea prețurilor

EXCLUSIV / George Bădescu, Asociația Marilor Rețele Comerciale: Principalele priorități pe perioada stării de alertă au fost asigurarea produselor la raft și menținerea prețurilor
Publicat: 17/05/2021, 12:06
Actualizat: 19/05/2021, 01:34

George Bădescu, director Executiv Asociația Marilor Rețele Comerciale din România  (AMRCR), a declarat la  Conferința digitală SMART RETAIL- NEW REVOLUTION” organizată de Gândul.ro că principalele priorități pe perioada stării de alertă în timpul pandemiei de COVID-19 au fost asigurarea produselor la raft și menținerea prețurilor în zona accesibilității.

După toată această experiență, este clar că nici consumatorul, dar nici comerțul nu vor mai fi la fel, iar tendințele de schimbare se manifestă deja în piață și chiar în multe privințe.

„Cel puțin pe perioada acestei crize generale, dar mai ales pe perioada de alertă, în zona de retail obiectivul principal a fost menținerea magazinelor, patformelor în stare de funcționare pentru a putea oferi consumatorilor mărfurile de care aceștia aveau nevoie. Au fost și produse nu neapărat alimentare, ci și altele de maximă necesitate cum erau cele din zona sanitară cu cerere foarte mare”, a precizat George Bădescu.

Un obiectiv desosebit de important a fost mentinerea prețurilor la un nivel accesibil, pentru ca mulți furnizori le reevaluau, confruntați fiind cu o cerere neașteptată. Din fericire, la noi nu au fost înregistrate situațiile din alte țări, unde a fost o criză majoră legat de aprovizionare pe anumite segmente de piață.

Bădescu a mai precizat că firmele locale si cele internaționale care activează în România au reușit să asigure în bune condiții aprovizionarea pieței și la un nivel ridicat de securitate alimentară.

„Credem că există sentimentul în rândul membrilor noștri că au reușit să facă față unei situații excepționale de criză perfectă, consider că totuși s-a putut demonstra că uneori acele distincții în ceea ce privește firmele locale si cele internaționale nu au existat, nu s-a simțit diferența în această perioadă, am putea spune că angajații acestor companii străine au făcut maximum pentru piața românească și au reușit să asigure, alături si de firmel naționale  un nivel ridicat de securitate alimentară”, a afirmat George Bădescu.

2020 a fost un an destul de greu, mai ales că situația a evoluat foarte repede, iar retailerii s-au trezit cu o cerere foarte mare de produse alimentare și sanitare, în condițiile în care populația făcea stocuri.

Nu știm  neapărat dacă s-a reașezat piața, în orice caz a fost influențată puternic de tot ceea ce s-a întâmplat  cu sfârșitul lui februarie 2020. Totul a evoluat foarte repede, nimeni nu știa exact cu ce se confruntă, a fost un moment de confuzie poate generalizat – George Bădescu, director Executiv Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

Din fericire, mai ales în zona aceasta de retail membrii asociației au reușit să se organizeze foarte repede și în scurt timp am realizat că avem de-a face cu o criză majoră care trebuie tratată ca atare, iar acele training-uri pe care uneori le găseam „puțin plictisitoare și nu foarte evident necesare si-au spus cuvântul”, a mai spus Bădescu.

În decursul câtorva zile aceste grupuri de criză au început să funcționeze foarte eficient și să  gasească imediat metode și mijloace prin care comerțul alimentar și nealimentar să se mențină în funcțiune. S-a lucrat bine și cu autoritățile care au sprijinit activitatea retailerilor, mai ales pe partea de logistică, iar lucrătorii din retail s-au dovedit adevărați „eroi”, a mai spus Bădescu.

Gândul.ro organizează Conferința digitală LIVE, SMART RETAIL.  New Revolution  pe data de 17 mai, la ora 10:30, în direct online din studioul Gandul LIVE. Invitații noștri speciali vor aborda temele propuse, din punctul de vedere al autorităților, al companiilor, dar și al consumatorilor finali în direct pe pagina de Facebook Gândul, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal